fbpx

Ruptura de menisc

Dacă ruptura de menisc nu este tratată la timp și corespunzător, există posibilitatea desprinderii unui fragment din menisc cu migrare în articulație, iar în această situație se blochează mobilitatea genunchiului.

Ruptura de menisc

menisc-1500x1000-1-1200x800.png

Ce este meniscul?

Articulația genunchiului este alcătuită din 3 oase:

  • femur (osul coapsei)
  • tibie (osul principal al gambei)
  • rotulă

Meniscul este un fibrocartilaj care se află între femur și tibie, cu rol de amortizare a șocurilor (protejează cartilajul articular și previne uzura acestuia) și de stabilizare a genunchiului.

La nivelul genunchiului se găsesc două meniscuri:

  • meniscul medial (intern)
  • meniscul lateral (extern)

Cele două sunt atasate de tibie prin două rădăcini (rădăcina anterioară și rădăcina posterioară).

Ce cauzează o ruptură de menisc?

Leziunile de menisc pot fi împărțite în două categorii mari:

Leziuni netraumatice. Odată cu înaintarea în vârstă, meniscul suferă anumite modificări și devine fragil și mai puțin elastic. Aceste modificări predispun la apariția leziunilor degenerative ale meniscului, în general după o pivotare incorectă a genunchiului (la urcare în autovehicul) sau la ridicarea de pe scaun.

Leziuni traumatice. Aceste leziuni apar în general la pacienți relativ tineri, care practică sport (fotbal, handbal, basket, ski, etc.) sau în urma unui traumatism (de ex. entorsă de genunchi). În acest caz ruptura de menisc poate fi asociată și cu alte leziuni, precum ruptura de ligament încrucișat anterior (LIA) sau leziuni de cartilaj.

Care sunt simptomele într-o ruptură de menisc?

Cele mai frecvente semne în cazul rupturii de menisc sunt:

  • durere la nivelul genunchiului, care poate avea diferite caracteristici
  • inflamația (umflarea) genunchiului
  • blocarea genunchiului, senzația de rigiditate, care poate dispărea după câteva mișcări
  • dificultate la indoirea și întinderea genunchiului
  • senzația de instabilitate a genunchiului la anumite mișcări
  • crepitație sau pocnet la nivelul geunchiului

În funcție de tipul leziunii și asocierea cu alte leziunii, aceste simptome pot avea intensitate diferită.

La început durerea poate fi discretă, sau chiar să dispară timp de câteva zile, însă după această perioadă, genunchiul începe să se inflameze și să devină dureros.

Dacă ruptura de menisc nu este tratată la timp și corespunzător, există posibilitatea desprinderii unui fragment din menisc cu migrare în articulație, iar în această situație se blochează mobilitatea genunchiului.

Cum se stabileste diagnosticul în cazul unei rupturi de menisc?

Dacă suferiți unul sau mai multe din simptomele descrise mai sus, este recomandat să consultați un medic ortoped.

În timpul consultului, medicul va efectua examenul clinic care constă în manevre specifice pentru a ridica suspiciunea unei leziuni de menisc, iar apoi se efectuează investigații imagistice.

  • RMN nativ de genunchi: confirmă diagnosticul de ruptură de menisc și oferă informații importante despre tipul leziunii, lucru care ajută chirurgul ortoped să ofere cele mai bune opțiuni de tratament.
  • Radiografie de genunchi: este indicată în anumite cazuri, unde se suspectează prezența altor cauze care pot provoca durere la nivelul genunchiului.

Care sunt opțiunile de tratament în cazul rupturii de menisc?

Tratamentul în ruptura de menisc este stabilit în funcție de mai multe aspecte, precum: tipul leziunii, vârsta pacientului, asocierea cu alte leziuni articulare, etc.

Tratamentul conservator (Nechirurgical)

Există leziuni de menisc stabile care se vindecă și evoluează favorabil cu tratamentul conservator. Această conduită presupune evitarea efortului fizic pentru o perioadă de timp, crioterapia (sau aplicarea de gheață la nivelul genunchiului), tratamentul cu medicamente antiinflamatoare, iar in unele cazuri, kinetoterapia de recuperare funcțională.

Tratamentul chirurgical

Dacă ruptura de menisc este instabilă, sau evoluează nefavorabil cu tratamentul conservator, poate fi indicat tratamentul chirurgical.

Procedura se numește artroscopie de genunchi și este o intervenție chirurgicală minim-invazivă. Aceasta constă în realizarea unei incizii mici de aproximativ 1 cm prin care se introduce cameră de vizualizare în articulație. După care se efectuează o a doua incizie asemănătoare ca dimensiune, prin care se introduc instrumentele artroscopice cu care se va repara meniscul.

Regula de aur în tratamentul chirurgical al rupturilor de menisc este “Save the meniscus” (Salveaza meniscul).

Sutura de menisc

Având în vedere rolul crucial al meniscului în amortizarea șocurilor și în stabilizarea genunchiului, abordarea chirurgicală a acestuia trebuie să aibă ca scop salvarea lui prin sutură artroscopică. Cu cât ruptura de menisc este într-un stadiu mai incipient, cu atât mai mult șansele de vindecare prin sutură sunt mai mari.

Procentul de vindecare după o sutură de menisc depinde și de tipul și vechimea leziunii, dar și de zona unde s-a produs aceasta.

Rupturile longitudinale în zona roșie (vascularizată) au șanse mai mari de cicatrizare după sutură decât rupturile radiale în zona alb-roșie sau albă (zone mai puțin vascularizate).

Menisectomie

Această procedură constă în excizia porțiunii meniscului care produce probleme în articulația genunchiului. Ea poate fi parțială, subtotală sau chiar totală (îndepărtarea întregului menisc)

Opțiunea aceasta de tratament este rezervată doar în cazul rupturilor ireparabile care nu se pot sutura sau nu au șanse de vindecare dupa sutură.

Ce presupune recuperarea medicală după ruptura de menisc tratată chirurgical?

Recuperarea funcțională după o leziune de menisc operată artroscopic este în funcție de procedura efectuată și constă în kinetoterapie pentru menținerea mobilității articulare și a tonusului muscular.

În cazul suturii de menisc, recuperarea poate dura între 4 și 12 săptămâni, în funcție de tipul leziunii si tehnica folosită pentru repararea meniscului.

In cazul meniscectomiei, recuperarea postoperatorie este relativ scurtă (3-4 săptămâni), pacientul neavând restricții.

Pentru stabilirea unui diagnostic timpuriu, programați-vă la o consultație ortopedică

2 comments

  • Todea Daniela

    January 13, 2024 at 18:45

    Aș mai dori să vă întreb dacă s-ar putea să-mi faceți vreun tratament regenerativ, cu celule steam recoltate din stratul adipos sau din cartilajul urechii, tratament despre care am citit pe internet ca se folosește în București.

    Reply

    • Dr. Mohammed Zejly

      April 22, 2024 at 11:05

      Buna ziua. Nu efectuam aceste tratamente, deoarece eficienta lor inca nu este demontrata prin studii!

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Dr Mohammed Zejly Cluj

MOBILITATEA TA, ÎN GRIJA MEA




Dr Mohammed Zejly Cluj

MOBILITATEA TA, ÎN GRIJA MEA




+40 264 933


SPITAL MEDICOVER CLUJ

Pentru programări prin telefon apasă pe icoană.




Copyright @ Dr. Mohammed Zejly 2025



Copyright @ Dr. Mohammed Zejly 2025